Chiar în clipa aceasta, când scriu, în orășelul Kumagaya, din Japonia, rușii și samoanii se izbesc cu tenacitate pentru balonul oval. Spectacolul fabulos al Mondialelor de rugby a început de câteva zile fără ca România să știe.
Anul trecut, la capătul unuia dintre cele mai rușinoase și penibile momente din istoria rugby-ului, România a fost exclusă de la Cupa Mondială 2019. Este prima oară în cei 32 de ani de la înființarea competiției când tricolorii ratează turneul final. Și n-au făcut-o demn, pe teren, în luptă dreaptă, ci jalnic, scoși în șuturi pe ușa din dos, plătind pentru conduita șefilor din birouri.
Conducători trecuți și prezenți ai federației au făcut ce fac și prin țară: au încercat să șmenuiască soarta. În ultimul meci al preliminariilor, arbitrul român al partidei Belgia – Spania, trimis de Federația Europeană condusă de un român, i-a furat pe oaspeți atât de rău, încât a ieșit un scandal monstru. Scene inimaginabile la rugby, cu ibericii alergându-l pe teren pe arbitrul român, au făcut înconjurul planetei. Spaniolii au pierdut meciul și România a terminat înaintea lor în clasament.
Dar asta merge în fotbal, nu și în rugby, unde britanicii încă mai dețin controlul. Federația Internațională nu putea să-și distrugă propria imagine acceptând că s-au făcut manevre de culise. Dar nici nu putea lăsa nepedepsit acest circ grotesc. Așa că a găsit ceva (probleme la niște jucători naturalizați) și a depunctat toate cele trei echipe implicate în scandal (România, Spania, Belgia) suficient ca să echivaleze cu o descalificare.
Atunci, în primăvara anului trecut, România a pierdut mult mai mult decât șansa celei de-a noua prezențe consecutive la Cupa Mondială de rugby. România și-a pierdut onoarea de neprețuit în acest sport pentru golani jucat de domni. Și-a pierdut respectul celorlalți, reputația la care munciseră generații, una după alta, timp de decenii.
Dar cazul de la rugby e prezent pretutindeni, în jurul nostru, în sportul românesc. Cât vezi cu ochii, un ocean de impostură, de indignitate, de amoralitate, de incompetență, de lăcomie. O prostie omniprezentă care ne-a dus pe fundul Gropii Marianelor. E contraselecția perfectă. Scara valorilor răsturnată de mâna unui nebun. Atât ne-am obișnuit cu toate, încât avem impresia că așa funcționează viața. Iar când trecem granițele, ne mirăm că suntem priviți ca niște paria. Și țipăm că lumea întreagă are ceva cu noi.
Primele semne ale nebuniei acum generalizate în sportul românesc au apărut acum 20 de ani, când președintele de atunci al FR Șah a fost demascat de presa internațională pentru că își măsluise coeficientul ELO. Supranumit „Escrocul din Carpați” de presa spaniolă, omul inventase, pur și simplu, niște turnee pe care și le trecuse în palmares. Apoi a „fabricat” zeci de cluburi de apartament, tot fictive, care l-au votat la alegerile pentru funcția de președinte al federației.
Acela a fost începutul, dar azi e practică obișnuită, în România, ce părea în 2001 o nebunie.
Noul președinte a pus pe butuci finanțele federației de fotbal și a reușit să supervizeze ratarea prezenței la Mondiale și Europene chiar și acum, când la turneul final se califică jumătate din naționalele de pe continent. După rețeta „escrocului din Carpați”, a umplut Adunarea Generală cu clubulețe de fotbal feminin și fotbal în sală „prefabricate”, dar cu drept de vot egal cu al cluburilor reale. În lipsa rezultatelor sportive, federația ne bombardează cu broșuri în care grafice frumoase arată cum a crescut cu 270% producția de fotbaliști la hectar. Și cu comunicate despre numirea șefului cel mare în comitetele și comisiile de plimbat hârtii de la UEFA. Exact cum făcea pe vremuri propaganda comunistă: oamenii mureau de foame la cozi și de frig în case, dar li se spunea să se bucure că tovarășul secretar general e decorat, pentru merite deosebite, de prietenii săi dictatori din Uganda și Zair, Idi Amin și Mobutu Sese Seko.
Federația de box a inventat acum doi ani un meci la un turneu organizat în Iași, cu juriu de arbitri străini și care conta pentru calificarea acestora într-o categorie superioară. Aceeași federație de box a fost tăiată de ministerul sportului de pe lista subvențiilor de la stat vreo doi ani pentru nereguli în cheltuirea banilor.
Federația de tenis a fost obligată de instanță să repete alegerile după ce s-a stabilit, prin sentință definitivă, că precedentele fuseseră ilegale. Cei care le-au organizat au băgat la vot zeci de membri, reprezentanți ai unor cluburi mai mult sau mai puțin reale, care nu erau înscriși în Registrul Asociațiilor și Federațiilor de la Tribunal. Simptomatic pentru România, tabăra celor care s-au ocupat cu acest circ n-a fost penalizată de electorat și a câștigat noul rând de alegeri. Cei 54 de membri ai FRT cu drept legal de vot n-au resimțit nicio indignare, ba din contră, au fost supărați pe cei care reclamaseră șmecheria în instanță.
La Olimpiada din 2016, de la Rio, conducerea COSR – ce coincidență, președintele de atunci al olimpismului românesc este una și aceeași persoană cu cea acum în funcție la federația de rugby! – a trimis sportivii în Brazilia într-un echipament atât de prost încât cei nevoiți să-l poarte l-au numit “de unică folosință” și ajunseseră să-l peticească singuri, în camere. Scandalul echipamentului care se rupea în timpul probelor de concurs a evidențiat România în cea mai slabă Olimpiadă făcută de tricolori în ultimii 50 de ani.
România sportivă, cu totul, e azi la periferia lumii. Dacă Pământul ar fi plat, atunci noi cu siguranță am sta undeva, la margine, gata să cădem în neantul prostiei și al ticăloșiei. Suntem mult, mult mai jos decât ne-ar permite să sperăm poziția economică, nivelul de dezvoltare și numărul de locuitori. Suntem paria. Suntem nimeni. Nu mai contăm la nimic: handbal, rugby, polo, baschet, gimnastică, haltere, caiac-canoe, înot. Zero. Nu suntem în stare să organizăm nicio competiție ca lumea, nu mai avem nicio echipă de Doamne-ajută, nu ne mai frecventează nimeni.
Așa se întâmplă când în fruntea instituțiilor ajung proști care se cred șmecheri. Șmecheri aici, proști afară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER